Ianis Zicu este cu certitudine unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1. Golgheterul la zi din România ar putea fi tras pe linie moartă, însă, de revenirea lui Mutu. Deși este unul dintre jucătorii favoriți ai lui Răzvan Lucescu, mijlocașul Timișoarei încă nu s-a impus în rândurile tricolorilor, iar meciul din Franța este unul dintre exemple. Mulți spun că Zicu și Mutu se bat pentru același post, iar Ienei crede că machedonul are nevoie de mai multă agresivitate.
„Zicu poate fi omul potrivit, dar el joacă cel mai bine în stânga, pe postul lui Adrian Mutu. Zicu este un jucător cu o tehnică peste medie și un control al balonului foarte bun, driblează, vede jocul bine și marchează. Cred însă că el este în continuare foarte marcat de moartea mamei lui, îl simt că joacă foarte timid. Îi lipsește puțină agresivitate”, a declarat Ienei pentru ziare.com
Cauzele renașterii lui Zicu
„Cred că a avut parte de mai multă susținere la Timișoara, mai ales din partea coechipierilor, care au crezut în valoarea lui. La Dinamo, dacă greșea era luat în primire atât de colegi, cât și de public. Nu-l cunosc prea bine pe Zicu, dar pare un băiat destul de sensibil, care trece greu peste apostrofări”, mai spune fostul selecționer
Mutu este în formă la Fiorentina, pentru care a marcat în ultima etapă. Atacantul a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren la meciul cu Roma, dar Briliantul spune că este doar la 80 la sută din capacitate: „Pentru națională voi da totul”, spune Mutu la revenirea după mai bine de un an și jumătate la națională
Bosnia – România se joacă la ProTV, sâmbătă de la 20:15
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER